miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTPerformanță artistică obținută de doi elevi din Darabani

Performanță artistică obținută de doi elevi din Darabani

Doi elevi de la Școala Bajura au reușit să se remarce la un concurs național de arte plastice. Este vorba despre David Tudosă și Alisia Strugariu, care au reușit să obțină mențiune la categoria 6-10 ani în cadrul Concursului Național de Arte Plastice „Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”. 

David și Alisia au reușit să obțină această performanță sub îndrumarea cadrului didactic Laura Dănăilă, profesor de desen în cadrul unității de învățământ.

Festivitatea în cadrul căreia cei doi elevi talentați au fost premiați a avut loc la București, vineri, pe 17 noiembrie, la Muzeul Sportului. Concursul, ajuns la cea de-a XXXI-a ediție, este organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român prin Academia Olimpică Română.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la [email protected] *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
27.7 ° C
27.8 °
27.6 °
38 %
6.1kmh
0 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...
OSZAR »