miercuri, iunie 25, 2025
AcasăLocalIncident la frontieră. Șofer dat jos de la volanul unui autoturism și...

Incident la frontieră. Șofer dat jos de la volanul unui autoturism și anchetat penal

Un tânăr cu dublă cetățenie, română și moldovenească, a fost depistat la volanul unui autoturism, deși nu deținea un permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Evenimentul a avut loc pe 23 noiembrie a.c., în momentul în care polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au oprit autoturismul cu pricina la intrarea în perimetrul punctului de trecere. Mașina era înmatriculată în Cehia, iar la volan se afla un tânăr de 23 de ani. Când i s-au cerut documentele, acesta nu a putut prezenta niciun permis de conducere și a declarat sincer că nu deține un astfel de document.

Într-o declarație ulterioară, tânărul a recunoscut că a condus autoturismul pe o distanță scurtă, fără a avea cunoștințe despre consecințele legale ale acestei acțiuni. Explicația nu l-a scutit de un dosar penal, teribilistul urmând să fie cercetat pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

La finalizarea investigațiilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun în acest caz, iar tânărul riscă să se aleagă cu o sancțiune penală.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la [email protected] *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
27.6 ° C
27.6 °
27.6 °
50 %
1.3kmh
49 %
mie
28 °
J
26 °
vin
29 °
S
23 °
D
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Unii şoferi se cred stăpâni pe locurile concesionate şi parchează pe ele orice au chef.

EDITORIAL

Tupeu, aroganță, sfidarea electoratului? Care dintre acestea poate caracteriza mai bine formarea noului guvern? Cred că toate la un loc și încă un șir...

EPIGRAMA ZILEI

Cât privește acest post N-ar fi fost mai bine dacă Al său nume ar fi fost Nu Moșteanu ci Moș...teacă?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...
OSZAR »