duminică, iulie 6, 2025
AcasăNaționalContainere ale flotei iraniene, aflată sub sancțiuni UE și SUA, ajung în...

Containere ale flotei iraniene, aflată sub sancțiuni UE și SUA, ajung în Portul Constanța, în timp ce Autoritatea Vamală spune că nu știe ce mărfuri intră în țară (I)

După ce flota maritimă a Iranului a intrat sub sancțiunile Uniunii Europene pentru că transporta drone pentru Rusia, containerele iraniene cu mărfuri au continuat să intre în Portul Constanța, pe nave sub alt pavilion. Înainte să ajungă în portul românesc, acestea se întâlneau cu vapoarele iraniene aflate sub interdicție, în diferite porturi, cel mai frecvent în Turcia, arată o investigație Info Sud-Est.

Reporterii Info Sud-Est au urmărit traseele mai multor nave și circuitul documentelor în cadrul procedurii de import / vamă mai bine de jumătate de an:

Navele cu containerele din Iran intră de fiecare dată în același terminal din Portul Constanța (SOCEP), mărfurile sunt intermediate de aceeași companie din România (Etamad Grup Sea and Land Transport), iar Autoritatea Vamală Română a declarat pentru ISE că nu deține informații despre mărfurile intermediate de societate. (Despre mărfurile din containerele iraniene, societatea intermediară și procedura de control din Vama Constanța, în următoarele episoade ale investigației.)

Încă din 2019, publicația Info Sud-Est a arătat cum un cargou iranian care se afla sub sancțiunile impuse de Statele Unite ale Americii (OFAC), pentru că era suspect că transportă arme pentru Armata Iranului și gruparea sa paramilitară, Gardienii Revoluției, a intrat în Portul Constanța și a descărcat la una dintre danele operate de firma SOCEP.

Nava “Shahr E Kord” era deținută de compania iraniană de transport maritim (Islamic Republic of Iran Shipping Lines (IRISL), care a intrat pe lista de sancțiuni ale SUA, impuse Teheranului după ieșirea din acordul nuclear, în anul 2018.

De-atunci și până în noiembrie 2024, cel puțin trei nave iraniene identificate de ISE (Shiba, Daisy și Azargoun), care se aflau sub sancțiuni americane, au adus marfă constant în Portul Constanța, intrând în același terminal SOCEP și fiind intermediată de aceeași companie, Etamad Grup Sea and Land Transport.

Lucrurile s-au schimbat după 18 noiembrie 2024, atunci când și UE a impus sancțiuni împotriva companiei naționale de transport maritim a Iranului IRISL, pentru că navele sale sunt implicate în transportul de drone în numele forțelor navale ale Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene.

Containerele iraniene au continuat să intre în Portul Constanța, însă aduse de alte vapoare, sub pavilionul altor țări (ex: transporturile din 9-10 ianuarie – nava Lara, pavilion Saint Kitts and Nevis, 17-23 aprilie – tot nava Lara și 23-24 iunie – nava Atlantic Harmony, pavilion Hong Kong).

Continuarea, în Info Sud-Est

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la [email protected] *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
28.7 ° C
28.8 °
26.6 °
43 %
1kmh
57 %
D
33 °
lun
36 °
mar
36 °
mie
31 °
J
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...
OSZAR »